Aproximativ 20 de șoferi care au protestat pe 22 iulie în fața sediului Delegației UE au fost amendați

Polițiștii au întocmit aproximativ 20 de procese verbale contravenționale pe numele șoferilor care au participat la protestul din fața sediului Delegației Uniunii Europene, a declarat pentru AGRO TV Moldova, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto Oleg Alexa. Potrivit acestuia, suma amenzilor aplicate de INSP depășește 20 de mii de lei.

OLEG ALEXA, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto:

„Au fost întocmite aproximativ 20 de procese verbale, ceea ce depășește suma amenzilor de 20 de mii de lei. Bază legală pentru amenzi nu există pentru că șoferii care au participat la protest nu au avut acte de huliganism, iar organele publice locale au fost notificate cu o săptămână înainte, protestul a avut loc pe strada Petru Movilă”.

Potrivit APOTA, Inspectorii de la Inspectoratul Național de Securitate Publică au întocmit mai multe procese verbale contravenționale pe numele șoferilor care au participat la protest, invocând blocarea circulației pe strada Mitropolit Petru Movilă. Transportatorii ar putea protesta și în fața sediului MAI, IGP și INSP în următoarele săptămâni.

Pe 22 iulie 2025 aproximativ 60 de transportatori s-au adunat în fața sediului Delegației Uniunii Europene din capitală pentru a-și manifesta nemulțumirea față de așa numitele sisteme e-GPS și e-bilet. Potrivit transportatorilor, tariful pentru călători ar trebui să se majoreze de la 75 de bani la mai mult de un leu per kilometru. Șoferii de microbuze au claxonat în semn de protest. Aceștia susțin că prețurile la carburanți s-au majorat, iar pasageri sunt puțini pentru că mulți oameni din sate au plecat peste hotare.

Transportatorii spun că vor avea o discuție cu reprezentanții Delegației Uniunii Europene la 29 iulie 2025. Potrivit Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, printre subiectele care vor fi puse în discuție sunt: ajustarea legilor la normele europene, incompetența reprezentanților ANTA și corupția.

APOTA deservește mai mult de jumătate din rutele raionale din Republica Moldova, iar dacă autoritățile nu vor lua măsuri ar putea fi sistată circulația microbuzelor și autobuzelor din raioane spre Chișinău în următoarele săptămâni.

Contactat telefonic de jurnaliștii de la AGRO TV Moldova, serviciul de presă de la INSP și IGP nu a răspuns la apel.

Citiți mai mult:

Protestele transportatorilor vor continua

Transportatorii solicită majorarea tarifelor pentru călători

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].