Peste 14 mii de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului 2025, cu sprijinul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cei mai mulți dintre ei sunt șomeri – 4.588, 173 de persoane cu dizabilități și 100 de migranți reveniți de peste hotare. Totuși, piața muncii continuă să fie în căutare de angajați, mai ales în sectoare precum serviciile, agricultura sau industria prelucrătoare, a declarat Natalia Radvan, șefa Secției Centrul de Apel și Comunicare din cadrul agenției.
NATALIA RADVAN, Șefa secție Centrul de apel și comunicare:
,, Avem diverse sectoare ale economiei care necesită forță de muncă, ca de exemplu domeniul construcțiilor, construcția de mașini, industria agroalimentară, industria textilă dar și domeniul IT, care la fel este foarte solicitat acum. “
Totodată, specialista a menționat că una dintre provocările cu care se confruntă piața muncii, este lipsa de locuri de muncă în mediul rural.
NATALIA RADVAN, Șefa secție Centrul de apel și comunicare:
,, Una dintre provocările majore cu care se confruntă piața muncii este că nu corespunde de obicei cererea cu oferta de muncă. Sunt puține locuri de muncă în mediul rural și majoritatea locurilor de muncă sunt în mediul urban, ceea ce presupune că persoanele din mediul rural trebuie să-și găsească un loc de muncă la o distanță mai mare. “
Potrivit Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cele mai multe angajări au avut loc în domeniul serviciilor colective, sociale și personale, urmate de agricultură, industrie, industria prelucrătoare, comerț și construcții.
Citiți mai mult:
,,Concours Mondial de Bruxelles” scrie istorie în sectorul vitivinicol din Republica Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: [email protected].
