Zeci de mii de dolari, pentru construirea bazinelor de acumulare

Ultimii ani ne prezintă o criză pluvială extremă ce aduce consecințe dramatice.

Sectorul agroindustrial este greu afectat, iar oamenii sunt neputincioși în fața schimbărilor climaterice.

Din acest considerent, se fac investiții în construirea a 10 bazine de acumulare a apelor din precipitații, cu ajutorul asistenței financiare a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, acordată în cadrul proiectului ”Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, implementat de PNUD.

Beneficiarii programului sunt din raioanele Cantemir, Criuleni, Hâncești, Leova și Ungheni.

Unul dintre obiectivele inițiativei este de a da în exploatare până la mijlocul verii 2021 opt bazine, iar altele două cu o capacitate de 25 și 33 de mii de metri cubi vor fi funcționale până la sfârșitul acestui an.

Destinatarii au fost selectați în urma unui concurs public. Pentru construirea bazinelor de acumulare, ei vor avea parte de asistență tehnică și granturi în valoare de 30.000 dolari.

Proiectul oferă posibilitatea de instruire cu ateliere de lucru pentru 50 de fermieri.