Zahărul se ieftinește, dar industria intră în criză în Europa

Prețul zahărului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, iar industria din Uniunea Europeană este puternic afectată. Fermierii și procesatorii resimt din plin impactul, în contextul în care producția internă scade, dar importurile cresc.

Comisia Europeană estimează că producția de zahăr din UE va scădea cu 1,4 milioane de tone în sezonul actual, ajungând la 15,2 milioane de tone. Cauzele principale sunt reducerea suprafețelor cultivate cu sfeclă și bolile culturilor, în special în Germania și Franța.

Paradoxal, în ciuda scăderii producției, stocurile de zahăr din UE cresc ușor, datorită majorării importurilor și reducerii exporturilor. Însă prețurile continuă să scadă: în Europa, tona de zahăr alb se vinde acum cu 540 de euro – cu 34 la sută mai puțin decât anul trecut.

La nivel global, surplusul de producție estimat pentru 2025/26 – susținut de recolte bune în India și Brazilia – pune și mai multă presiune pe prețuri. În acest context, fermierii europeni riscă să abandoneze cultura sfeclei, dacă nu vor exista măsuri de sprijin și adaptare.

Citiți mai mult:

56 de iazuri și lacuri declarate de importanță națională. Guvernul aprobă lista strategică pentru gestionarea resurselor de apă

Turismul medical aduce Moldovei peste 200 milioane de dolari anual

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.