Weekend cu vreme caldă, dar instabilă

Nici sfârșitul de săptămână nu ne scapă de vremea caniculară, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care, pentru acest weekend, prognozează o maximă medie de până la +30 de grade.

Sâmbătă, cerul va fi parțial senin, iar în majoritatea localităților din țară vor cădea ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.

Valorile termice resimțite sâmbătă la Nord, vor urca până la +27 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +28 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +29 de grade.

Noaptea, minima va oscila între +13 și +18 grade Celsius.

Conform Serviciului Hidrometeorologic, duminică și în debutul săptămânii viitoare, vremea de afară nu va suferi nicio schimbare semnificativă nici din punct de vedere termic, nici atmosferic.