Week-end ploios, prognozează meteorologii

Pentru sâmbătă, 2 aprilie meteorologii prognozează ploi în toată țara. Vântul va sufla slab, la moderat din sud-vest, cu viteza maximă de 9 m/s. Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică joasă. Temperaturile scad.

La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +8°C, iar ziua, va atinge +16°C.

În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși +9°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +17°C.

La sud, minima va fi de +10°C, iar maxima va urca până la +18°C.

În următoarele zile, temperaturile vor varia. În unele localități vor cădea ploi.