Vremea se va restabili atmosferic în această săptămână

După două zile cu maxime scăzute, ploi și vânt puternic, vremea de afară se va restabili atmosferic în această săptămână anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care însă, mai menționează, că deși soarele va reapărea pe cer, în următoarele trei zile, temperatura aerului nu va urca simțitor.

Astfel, conform datelor actualizate ale sinopticienilor, cerul va fi parțial senin, ceea ce înseamnă că șansele să mai cadă careva precipitații, chiar și cele de scurtă durată, vor fi foarte mici. În schimb, dimineața și seara, în zonele joase și cele înalte s-ar putea să avem ceață deasă. Vântul nu va bate tare, cu posibile intensificări.

Ce ține de valorile termice resimțite săptămâna aceasta, la Nord, acestea vor urca până la +13 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +14 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +15 grade.

Noaptea, minima va oscila între 0 și +5 grade Celsius.

Presiunea atmosferică va fi ridicată.

Conform Serviciului Hidrometeorologic, vremea de afară va continua să se încălzească treptat, începând cu ziua de vineri, când mercurul din termometre va urca chiar și până la +20 de grade, aproape de media normală pentru această perioadă a anului. Cerul va rămâne parțial senin, iar vântul va bate moderat, cu posibile intensificări doar seara și dimineața. Precipitații nu se prevăd.