Vremea se mai încălzește, dar rămâne instabilă

Sfârșitul de săptămâna ne aduce vreme puțin mai caldă decât cea din ultimele zile, dar la fel de mohorâtă, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat.  

Totodată, în următoarele 24 de ore, cerul va fi parțial înnorat, iar pe arii restrânse s-ar putea să mai cadă câteva precipitații sub formă de ploaie sau chiar lapoviță, ținând cont că noaptea și în primele ore ale dimineții, izolat, valorile termice se vor menține negative. Vântul va bate moderat.

Legat de valorile termice, potrivit sinopticienilor, mâine, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +7 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +10 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +11 grade.

Noaptea, minimele nu vor suferi schimbări, urmând să oscileze între -2 și +2 grade Celsius.

Duminică și în debutul săptămânii viitoare, valorile termice resimțite își vor păstra tendința de încălzire. Cerul va rămâne parțial înnorat, iar izolat vor mai cădea ploi de scurtă durată. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.