Vremea schimbă foaia

Pentru miercuri, 25 august meteorologii prognozează ploi slabe cu descărcări electrice în unele localități din nordul țării și centru țării. La sud cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 5 m/s. Presiunea atmosferică va fi normală. Temperaturile scad.

La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +13°C, iar ziua, va atinge +26°C.

În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși +14°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +27°C.

La sud, minima va fi de +15°C, iar maxima va urca până la +28°C.

În următoarele zile, vremea va fi stabilă. În unele raioane va ploua.