Vremea în week-end: de la +24°C la +8°C

Nici în acest sfârșit de săptămână nu ne vom putea bucura de vreme tipică lunii aprilie. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru următoarele două zile valorile termice mult prea scăzute pentru această perioadă a anului, precum și un nou val de precipitații.

Astfel, conform datelor actualizate ale sinopticienilor, în weekend, cerul va rămâne parțial înnorat. Totodată, va ploua în majoritatea localităților din țară. Totodată, dimineața și seara, în zonele joase și cele înalte s-ar putea să avem și ceață deasă. Vântul va mai bate tare, cu posibile intensificări.

Ce ține de valorile termice resimțite mâine, la Nord, acestea vor urca până la +14 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +17 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +18 grade.

Noaptea, minima va oscila între +4 și +9 grade Celsius.

Conform Serviciului Hidrometeorologic, vremea de afară va fi și mai urâtă duminică, când mercurul din termometre va coborî ziua chiar și până la +5 grade, mult sub media normală pentru a treia săptămână din luna aprilie. De asemenea, pe cer se vor aduna și mai mulți nori groși, iar precipitațiile vor cădea în cantități mult mai mari. Vântul va continua să bată tare, cu posibile intensificări. De altfel, vremea va fi așa și în primele zile ale săptămânii viitoare, mai spun meteorologii.

Vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală.