Vreme caniculară, anunță meteorologii

Marți vom avea parte de vreme caniculară, cu temperaturi în creștere și cer mai mult senin, informează meteorologii. Temperatura aerului resimțită ziua se va menține în jurul valorii de +34 grade, fiind posibile și ploi slabe.

Astfel, marți, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +30 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +32 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +35 de grade.

Noaptea, minimele vor oscila între +16 și +21 grade Celsius.

În contextul temperaturilor ridicate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să stea la umbră, evitând expunerea îndelungată la razele directe ale soarelui. Dacă ieșirea din casă este inevitabilă, atunci se recomandă utilizarea mijloacelor de protecție solară și hainelor lejere de culori deschise.