Vrea să devină primul moldovean paraciclist

Din anul 1992, în lume se marchează Ziua Persoanelor cu Dizabilități. Aceasta are drept scop mobilizarea tuturor în suportul pentru bunăstarea acestor oameni și integrarea lor în societate. Ilie Ștefîrță s-a născut cu un handicap al coloanei vertebrale. Viaţa în scaunul cu rotile l-a făcut însă mai puternic, așa că acum și-o trăiește din plin.

„Eu m-am născut cu spina bifida, adică am avut o chestie la spate cu care m-am născut. Eu așa sunt de când sunt eu, nu am avut probleme ca să mă accept singur pe mine, adică eu inițial m-am acceptat pentru că altă situație nu este, altfel nu poate fi.” a menționat ILIE ȘTEFÎRȚĂ- tânăr în scaunul cu rotile.

Tânărul de 30 de ani mai spune că societatea încă nu este suficient de pregătită să accepte persoanele cu necesități speciale. Acum situația s-a mai schimbat, dar, oricum, mulți nu știu cum să reacționeze când interacționează cu o persoană cu dizabilități.

„Ultimii ani, dacă să luăm ultimii 10 ani, maxim 15 este altfel. Societatea față de oamenii în scaunul cu rotile sau cu oricare dizabilitate se uită puțin altfel, îi acceptă așa cum sunt. Dar în copilărie era mult mai greu, erau priviri stranii, erau reacții care te puneau pe gânduri sau un pic te deranja așa.” a menționat ILIE ȘTEFÎRȚĂ- tânăr în scaunul cu rotile.

Ilie este specialist în IT și are o mare pasiune pentru sport. Merge la sala de forță, face înot, iar cu 5 ani în urmă și-a procurat o bicicletă adaptată oamenilor cu nevoi speciale, unică în Moldova, ceea ce îi permite să participe la diferite maratoane.

„Asta este o experiență nouă atât pentru mine, cât și pentru orașul în care trăim, pentru că lumea nu a mai văzut așa ceva până la mine. Pentru mine asta este o modalitate de a face ceva în timpul liber sau mai mult decât timpul liber. Locul întâi l-am ocupat în Germania, am ocupat locul întâi și îl ocup în continuare în România, am locul 1 și pot spune că sunt unicul în Moldova, care aleargă distanțe de maraton în scaunul cu rotile la noi.” a menționat ILIE ȘTEFÎRȚĂ- tânăr în scaunul cu rotile.

Campionul în scaunul cu rotile mai afirmă că persoanele cu dizabilități nu au atenția și suportul necesare din partea autorităților, pentru a duce o viață normală.

„Mie ca persoană cu gradul de dizabilitate 1 îmi plătește lunar 1700 și câțiva lei, din care respectiv eu sunt nevoit să trăiesc o lună întreagă. Nu ai cum să trăiești, pentru că statul niciodată la noi nu s-a gândit cum este posibil din suma asta mizeră să trăiești. Să trăiești o lună, pentru că tu ai mers la magazine, ai luat o pâine, lapte și un terci și tu banii aceștia nu-i mai vezi.” a menționat ILIE ȘTEFÎRȚĂ- tânăr în scaunul cu rotile.

Ilie, totuși, rămâne încrezător în ziua de mâine. Are și un mare vis, la anul vrea să ajungă la Campionatul European de Ciclism și să devină primul moldovean paraciclist, care duce faima țării în toată lumea.