Virusul rabic se extinde

Alte două cazuri de rabie au fost depistate în republică. Virusul a fost confirmat la un câine în raionul Leova și la o bovină în raionul Fălești.

În aceste localități, s-au instituit măsuri de carantină pentru o perioadă de două luni, timp în care se vor face controale și se va efectua eradicarea focarului de boală.

De asemenea, a început vaccinarea câinilor, pisicilor, precum și a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor, cabalinelor, monitorizându-se starea lor clinică.

Turbarea este provocată de un agent patogen ce se transmite prin salivă. Acesta afectează sistemul nervos central, creierul și măduva spinării.

Persoanele care au fost mușcate trebuie să se adreseze fără întârziere medicului.

Boala se întâlnește mai ales la vulpi. Printre acțiunile eficiente în combaterea ei sunt vânatul şi imunizarea acestora.

Organizația Mondială pentru Sănătate Animală anunță și despre mai multe cazuri de pestă porcină africană în Federația Rusă, România, Ungaria, Letonia și Africa de Sud.