Vinul și divinul în vrac, tot mai solicitate: Exporturi de peste 105 de milioane de dolari

Valoarea exporturilor de vinuri şi divinuri, în perioada ianuarie-iulie 2023, a înregistrat o creştere semnificativă, fiind estimată la aproximativ 105,6 de milioane de dolari. Asta ar însemna cu peste 40 la sută mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Declarația a fost făcută de directorul interimar a Oficiului Național al Viei și Vinului, Elizaveta Breahnă, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Potrivit ei, în această perioadă a crescut semnificativ şi cantitatea de vinuri şi divinuri exportată – cu aproximativ 34 la sută , până la 70,9 milioane de litri de vin în 57 de țări ale lumii.

Din volumul exportat, peste 21 de milioane de litri a fost vin îmbuteliat și aproximativ 50 de milioane de litri în vrac. Astfel, cota vinului în vrac a depăşit 70 la sută din total, cu 11 puncte procentuale mai mult decât a fost în perioada ianuarie-iulie 2023.

În același timp, datele Oficiului Național al Viei și Vinului arată că volumul de vinuri şi divinuri îmbuteliate exportate s-a redus în șapte luni ale 2023 cu circa 4,5 la sută, faţă de aceeaşi perioadă din 2022 şi a coborât la nivelul primelor șapte luni din 2017.

În schimb, volumul exporturilor de vinuri şi divinuri în vrac a crescut cu circa 60 la sută. Astfel, volumul de vin exportat în vrac s-a majorat cu circa 50 la sută, apoi volumul divinurilor exportate în vrac a crescut de 3,5 ori.

Datele ONVV mai arată că a crescut nesemnificativ preţul de export al licorilor moldoveneşti. De exemplu, costul unui litru de vin în vrac a fost 0,68 dolari, cu doar doi la sută%mai mult decât era anul trecut. Cel mai mic preţ de doar 0,55 dolari pentru un litru a fost la vinul exportat în vrac în Georgia, iar cea mai mare piaţă de desfacere rămâne Belarus.În schimb, preţul vinului îmbuteliat a crescut cu 12 la sută, până la 1,73 dolari pentru un litru.

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, România se află pe primul loc în topul a 10 țări în care sunt exportate vinurile şi divinurile moldovenești îmbuteliate. În primele șapte luni ale anului 2023, valoarea exporturilor de vin îmbuteliat pe piața românească a fost de peste 15 milioane de dolari, în creștere cu 13 la sută, față de perioada similară a anului trecut.

România este urmată de Ucraina, cu exporturi de aproximativ șapte milioane de dolari, Polonia – cu 4,5 milioane de dolari, Cehia – 4,4 milioane şi Rusia – cu 3,2 milioane de dolari.