Vinul moldovenesc premiat cu aur

Circa 50 de medalii au obținut vinurile îmbuteliate produse în țara noastră la concursul de profil „Challenge International du Vin”, care s-a desfășurat în orașul Bourg, Franța. În acest an, Republica Moldova a fost invitată în calitate de oaspete de onoare în cadrul competiției.

Companiile vinicole din țară au expediat 186 de probe de vinuri la concurs și au reușit să obțină calificative excelente din partea unui panel de 800 de jurați. Ca urmare, Vinul Moldovei și-a completat palmaresul cu 24 de medalii de aur, 18 – de argint și 5 de bronz.

„Challenge International du Vin” este un concurs de referință din lumea vinului și cea mai apreciată competiție internațională independentă, datorită lipsei de asociere cu o entitate comercială sau canal mass-media. Concursul are misiunea de a selecta și de a promova cele mai bune vinuri din întreaga lume și a ajuns la cea de 44-a ediție.

În 2019, vinurile îmbuteliate produse în Republica Moldova au obținut 842 de distincții la 43 de concursuri internaționale de profil.