Vezi dacă Asociația ta de Business este eligibilă pentru granturi

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită Asociațiile de Business să aplice la concursurile de granturi lansate de către proiectul EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC).

Reprezentanții din sectoarele turism, textile, industrii creative și vinuri, sunt invitați la sesiuni de informare, la care vor fi oferite detalii despre proiect.

Proiectul va acorda Asociațiilor de Business din țările Parteneriatului Estic și din statele membre ale UE care au înregistrat ultimii ani o cifră de afaceri egală sau mai mare de 50 de mii de euro, 28 granturi  în valoare de 60 mii Euro fiecare, pentru organizarea a 2 tipuri de activități și anume:

  • B2B Matching
  • Vizite de studiu

Cofinanțarea EUROCHAMBRES va reprezenta 95% din bugetul real final, până la o valoare maximă de 57 mii Euro.

Termen limită de aplicare: 30 august 2021 (17:00, ora Bruxelles-ului).