Veste bună! Energia electrică ar putea să se ieftinească

Energia electrică ar putea să se ieftinească. Anunțul în acest sens a fost făcut de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care precizează că după efectuarea unor analize preliminare, s-a constatat premise de micșorare a tarifelor și prețurilor reglementate pentru energia electrică livrată consumatorilor finali.

Astfel, Agenția a solicitat furnizorilor de curent electric să prezinte cererile de ajustare a tarifelor până la data de șapte aprilie curent, pentru a demara procedurile legale de micșorare a tarifelor și prețurilor în cel mai scurt timp.

Experții estimează că reducerea tarifului la lumină va fi între 20 și 50 de bani pentru un kilowatt-oră.

La finele lunii martie, compania Energocom a anunțat că va procura energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană. Astfel, urmează să fie achiziționate de la MGRES aproximativ 282 mii de mwh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept al Nistrului.

Potrivit Energocom, Moldova va procura energie electrică din stânga Nistrului la prețul de 66 USD/MWh, adică cu șapte dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.

Din întâi ianuarie, consumatorii din centrul și sudul țării, achită 3,42 lei/kWh, în timp ce consumatorii din nordul țării, achită 3,84 lei/kWh.