”Vaccin” împotriva nesimțirii

Administrația raionului Edineț s-ar fi vaccinat în taină cu serul Pfizer. Cel puțin asta se arată într-o postare pe pagina de facebook a politicianului Ștefan Gligor. Informațiile sunt respinse de președintele raionului, Nicolai Melnic, care recunoaște însă că i s-a propus să fie imunizat.

Șefa Centrului de Sănătate Publică Edineț admite că de preparatul anti-COVID au beneficiat nu doar angajații medicali din raion. Printre ei este chiar primarul orașului, Constantin Cojocaru, relatează nordnews.md.

 „Eu vă spun cu multă siguranță, am verificat și eu sistemul, nu este de la Consiliul Raional, nici președintele de raion, nici vicepreședinții, nici consilieri, nu avem pe nimeni vaccinat cu serul Pfizer. Poate că cineva este (vaccinat – notă red.) cu AstraZeneca, pentru că s-a deschis flaconul și atunci, dacă soția activează în domeniul medical, poate să-și roage (soțul – notă red.) să vină să-și facă vaccinul, pentru că se pierde doza” – Aliona Pistruga, șef Direcție CSP Edineț.

Președintele raionului Edineț susține că dacă consilierii raionali s-au vaccinat pe ascuns, aceștia vor fi penalizați, indiferent de culoarea politică.

„– Nu m-am vaccinat și în viitorul apropiat nu cred că o voi face. Cunosc învinuirea domnului Gligor, nimeni din echipa mea nu s-a vaccinat. Mi s-a propus, dar am și fost sfătuit să-mi fac vaccinul. Dar am refuzat și de una și de alta.

– Cine v-a propus?

– Medicii de rând. Fiind la spital, întâlnindu-mă cu ei, mi-au adus la cunoștință ca au primit vaccinul și că ar fi bine să mă vaccinez” – Nicolai Melnic, președintele raionului Edineț.

În timp ce aleșii raionali neagă faptul că au fost imunizați împotriva COVID-19, primarul orașului Edineț recunoaște că s-a vaccinat.

 „–Dumneavoastră v-ați vaccinat împotriva Covid-19?

–Da, cu câteva săptămâni în urmă” – Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț.

De asemenea, de vaccin ar fi beneficiat și Consilierul Raional Igor Nepeivoda. Contactat telefonic, acesta a refuzat să vorbească cu reporterii nordnews.md.

De ser, fără rând, ar fi beneficiat, de asemenea, un agent economic din raion, dar și subalternii săi. La telefon, antreprenorul a negat informația.

 „– Nu. N-am fost vaccinați.

– N-au fost vaccinați?

– Nu. Mulți au fost bolnavi de coronavirus.

– Au fost bolnavi, dar în Edineț nimeni nu a fost…

– Nu. Nimeni din ei nu a fost imunizat”.

Până acum, raionul Edineț a primit 720 de doze AstraZeneca și 222 – de Pfizer. Nu toți doctorii se grăbesc însă să se vaccineze. Din cele 480 de cadre ale instituției, doar 280 s-au imunizat. Ceilalți așteaptă un alt vaccin.

 „La spital, am primit 320 de doze de AstraZeneca, dintre care s-au vaccinat 190 de doze. Restul, 130 de doze, s-au întors înapoi. Lucrătorii medicali sunt orientați mai mult spre vaccinul Pfizer, lucru anunțat anterior autorităților. Noi am primit 96 de doze de Pfizer care au fost administrate imediat, timp de două zile. La momentul de față, sunt încă 100 de persoane (cadre medicale – notă red.) care doresc să se vaccineze, însă aceștia doresc să se imunizeze anume cu acest vaccin” – Anatolie Guțu, directorul spitalului raional Edineț.

„Noi am vaccinat cu AstraZeneca 190 de lucrători medicali (medici, asistente medicale, infermiere, personal de la gospodărie, administrație, contabilitate) și 96 de lucrători medicali s-au vaccinat cu Pfizer. Cu acest ser s-au vaccinat mai mult lucrătorii medicali care activează în secțiile de Covid-19. Nu s-a imunizat tot personalul medical, pentru că avem angajați care sunt alergici la vaccin, dar și din cei care au refuzat individual vaccinarea. Sunt o o sută de persoane care nu au fost vaccinate”- Ala Bostan, șefa Unitate Primire Urgențe, Spitalul Raional Edineț.

Deși inițial, Nicolai Melnic a declarat că nici el, și nici consilierii raionali nu s-ar fi vaccinat, a doua zi după apariția informației în presă, contactat de Ziarul de Gardă, a confirmat că mai mulți primari, agenți economici, dar și alte persoane, precum și rude ale medicilor s-au imunizat împotriva COVID-19.

Totodată, cei de la Ministerul Sănătății au anunțat că a fost demarată o anchetă pentru a se stabili dacă au fost sau nu admise încălcări în procesul de vaccinare.

În spațiul public, au mai apărut informații că mai mulți funcționari din Chișinău și Ungheni s-ar fi vaccinat cu dozele destinate cadrelor medicale.