Uniunea Națională a Patronatului Român a lansat o filială în Republica Moldova

Un nou pas strategic în relațiile economice dintre România și Republica Moldova. Uniunea Națională a Patronatului Român a lansat oficial, la Chișinău, filiala sa din Republica Moldova, cu obiectivul de a conecta mediile de afaceri de pe ambele maluri ale Prutului și de a susține drumul țării către Uniunea Europeană.

IOAN LUCIAN, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român:

„Ne aflăm la Chișinău într-o zi deosebit de importantă pentru noi, pentru a crea punți de legătură între ceea ce va fi mediul de afaceri în perioada de preaderare și, sperăm noi cât mai repede, de aderare. Avem o agendă încărcată, cinci ministere au acceptat să se vadă cu noi: patru miniștri dar și un secretar de stat.”

Lansarea filialei UNPR marchează un moment important în relațiile economice bilaterale, confederația propunându-și să devină o platformă de sprijin atât pentru investitorii români interesați de piața din Republica Moldova, cât și pentru companiile moldovenești care vizează extinderea în România și în Uniunea Europeană.

Delegația română prezentă la Chișinău reunește reprezentanți ai 13 companii din domenii strategice precum energie, construcții, IT, consultanță, resurse umane și infrastructură.

OVIDIU DRAGNA, noul reprezentant la nivel înalt al UNPR pentru relații internaționale:

„Această vizită reprezintă începutul unui proces de apropiere între mediul de afaceri din România și cel din Republica Moldova, având ca obiectiv crearea unei multitudini de ecosisteme. Acestea vor include nu doar companii din cele două țări, ci și universități și autorități locale, fără de care succesul unor proiecte economice ambițioase nu ar fi posibil.”

Agenda vizitei UNPR include întâlniri cu reprezentanți ai cinci ministere-cheie, dar și cu mediul academic, discuțiile fiind axate pe identificarea unor proiecte concrete și pe transferul de expertiză privind absorbția fondurilor europene și adaptarea la standardele comunitare.

UNPR susține conceptul „celui de-al doilea val” de investitori, încurajând implicarea IMM-urilor românești și oferind asistență juridică și consultanță prin parteneriate locale.

Prin deschiderea filialei de la Chișinău, Uniunea Națională a Patronatului Român își asumă rolul de partener activ al autorităților și mediului privat din Republica Moldova, cu obiectivul de a contribui la dezvoltarea unui cadru economic stabil și la accelerarea integrării europene.

Citiți mai mult:

Controale inopinate la stațiile PECO, după plângerile șoferilor din mediul online

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.