Unde exportăm cele mai multe fructe

Seceta, grindina și înghețurile din primăvară au afectat recoltele, inclusiv pe cele ale producătorilor de fructe. Experții estimează deja pierderi de 20 la sută, potrivit agroexpert.md.

Și exporturile au scăzut, iar datele oficiale arată că Federația Rusă rămâne piața de bază pentru agricultorii moldoveni.

Dacă în sezonul precedent s-au transportat  peste hotare mai mult de 12 mii de tone de cireșe, în lunile mai-august curent, s-au vândut  doar 7.835 de tone.

Peste 80 la sută din această cantitate a fost comercializată în Rusia, iar 115 tone – în Uniunea Europeană.

În iunie-august, au fost exportate circa 2 mii de tone de caise, în comparație cu 7 mii în aceeași perioadă a lui 2019, cele mai multe în  Ucraina, Federația Rusă și Republica Belarus.

50 la sută din strugurii de masă au fost comercializați pe piața UE, iar alte 950 de tone au mers, de asemenea, în Rusia, Ucraina și Belarus.

Până la 31 august, din cele 16 mii tone de prune – 11 mii au fost vândute pe piața CSI, inclusiv Federația Rusă, iar 4.800 de tone – pe cea din UE.

Tradițional, cele mai multe prune din Moldova sunt exportate în septembrie-noiembrie.

Aproape 24 de mii de tone de mere de soiuri de vară și toamnă au fost vândute în iulie-august.

95% din total au fost comercializate în Federația Rusă și alte țări din CSI, doar o cantitate nesemnificativă a ajuns în UE, preponderent în România.