Undă verde la vânat

Termenele de vânătoare în sezonul 2020-2021, au fost aprobate de Executiv. Astfel, se permite vânatul la mistreţi, iepuri de câmp, fazani, gâşte, raţe, lişiţe, găinuşe de baltă, porumbei, prepeliţe, vulpi şi şacali.

Organizarea vânătorii va fi permisă miercuri, sâmbătă şi duminică, inclusiv în zilele de sărbători stabilite de legislaţie: în terenurile de vânătoare ale fondului cinegetic, preponderent neîmpădurite, atribuite, în ordinea stabilită, asociaţiilor de vânători şi pescari; în terenurile de vânătoare ale fondului forestier de stat gestionat de Agenţia „Moldsilva”, cu excepţia zonelor de linişte stabilite în aceste fonduri.

De asemenea, în toate zilele săptămânii, vânătoarea se permite în terenurile fondului forestier de stat atribuite în folosinţă de către „Moldsilva”, în scop de gospodărire cinegetică, cu informarea în formă scrisă de către beneficiar, în prealabil cu două zile calendaristice, a subdiviziunii teritoriale a Agenţiei, precum şi a Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.

„Se interzice vânatul în sezonul de vânătoare la următoarele specii: mamifere – cerb comun, cerb cu pete, muflon, căprior, elan, bursuc, vidră, jderi, hermelină, nevăstuică;  păsări – potârnichi, porumbei de scorbură şi de stâncă, turturică, cuc, ţigănuş, lopătar, barză, cocor, gâscă cu gât roşu, raţa roşie, culici, sitari, fluierari, pescăruşi, cormoran, egretă, pelican, stârc, lebede, toate păsările răpitoare, speciile de limicole şi cele din familia vrăbiilor, inclusiv alte specii din Cartea Roşie a Republicii Moldova”, indică decizia Guvernului.

Partidele de vânătoare la vulpi, şacali şi mistreţ vor fi organizate prin măsurile stabilite şi aprobate de către gestionarii fondurilor de vânătoare, cu respectarea cerinţelor de biosecuritate, indispensabile eradicării rabiei la vulpi şi profilaxiei, controlului pestei porcine africane la mistreţi, prevăzute în Norma sanitar-veterinară privind stabilirea unor cerinţe de biosecuritate indispensabile profilaxiei şi controlului pestei porcine africane la mistreţi şi porcii domestici, aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Vânătoarea de-a lungul frontierei de stat se admite în baza avizului Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, eliberat în condiţiile Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.

„Faţă de anii precedenţi, limitele de recoltare a vânatului în acest an sunt mai reduse, mai ales la unele specii luate la control de stat, fapt ce va îmbunătăţi situaţia biodiversităţii din ţara noastră”, a declarat în cadrul şedinţei Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju.