Un obiect neidentificat s-a prăbușit în estul Poloniei. Avioane de luptă au fost ridicate în aer

Alertă în estul Poloniei, după ce un obiect neidentificat a pătruns în spațiul aerian al țării și s-a prăbușit în apropierea localității Tarnawa-Kolonia. Incidentul s-a produs în timpul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei, iar autoritățile poloneze au ridicat în aer avioane de vânătoare.

Sirenele de raid aerian au răsunat în noaptea de miercuri spre joi în orașul Lublin și în alte localități din apropierea graniței cu Ucraina, după intensificarea activității aviației ruse în regiune.

Potrivit Comandamentului Operațional al Forțelor Armate ale Poloniei, cel puțin o duzină de obiecte aeriene au fost monitorizate în vestul Ucrainei, unul dintre acestea apropiindu-se la aproximativ cinci kilometri de frontiera poloneză, înainte de a-și schimba direcția.

Pentru protejarea spațiului aerian, autoritățile au ridicat în aer un avion de avertizare timpurie și au menținut două avioane de vânătoare în stare de alertă.

În jurul orei 03:40, radarele au detectat un obiect neidentificat care a pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Un avion F-16 a fost trimis pentru interceptare, însă obiectul a dispărut de pe radar înainte de a putea fi identificat și s-a prăbușit în apropierea localității Tarnawa-Kolonia.

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunțat convocarea unei echipe speciale de coordonare.

,,În timpul atacului rusesc masiv cu rachete asupra vestului Ucrainei, a avut loc o încălcare a spațiului aerian polonez. În acest context, am convocat o echipă de coordonare la care au participat ministrul Apărării și serviciile competente, care lucrează de mai multe ore la fața locului și îmi transmit în mod sistematic informații cu privire la toate circumstanțele incidentului.’’ 

Zona a fost izolată, iar autoritățile au demarat cercetări pentru a stabili natura obiectului.

Până în prezent, autoritățile poloneze nu au confirmat oficial despre ce este vorba. Unii experți susțin că ar putea fi o rachetă balistică sau o rachetă antiaeriană implicată în atacurile din Ucraina.

Incidentul s-a produs în contextul unui nou atac masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei, soldat cu victime și distrugeri în mai multe orașe, inclusiv Kiev, Lvov și Krivoi Rog. Autoritățile poloneze au anunțat că vor continua investigațiile și vor informa publicul imediat ce vor exista concluzii oficiale.

Citiți mai mult.

Carburanții se scumpesc

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.