Un nou sector de drum național a fost modernizat în raionul Briceni
Locuitorii satelor Hlina, Coteala și Larga din raionul Briceni vor beneficia de un nou sector de drum național modernizat. El are o lungime de circa 12 kilometri și a fost reabilitat cu o investiție de aproximativ 25 milioane de lei, banii au fost alocați din Fondul Rutier.
VLADIMIR BOLEA, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:
„Drumurile bune înseamnă conexiuni mai rapide, servicii mai eficiente și oportunități sporite pentru cetățeni. Acest drum este încă un pas spre o Moldovă mai bine conectată”.
Lucrările au început în primăvara acestui an și s-au încheiat în termen de 5 luni. Ele au inclus reparația completă și consolidarea sectorului degradat, precum și modernizarea elementelor de siguranță și confort pentru participanții la trafic.
Reabilitarea acestui sector, parte a rețelei naționale de drumuri, are un rol esențial în asigurarea conectivității raionului Briceni cu restul țării. Acesta facilitează transportul local și regional, accesul la servicii și sprijină dezvoltarea economică a regiunii.
Citiți mai mult:
Intervenții multiple ale salvatorilor și pompierilor în urma ploilor abundente
Cod galben de ploi puternice în toate raioanele țării
