Un bărbat de 77 de ani se plânge că pe timp de ploaie nu poate ajunge în gospodărie

Un bărbat de 77 de ani din satul Zaim raionul Căușeni se plânge că pe timp de ploaie sau ninsoare nu poate ajunge în gospodăria sa din cauza drumului care se află într-o stare deplorabilă. Acesta afirmă că o porțiune de drum de 150 de metri care leagă traseul central de casa lui este impracticabil. Mai mult, Anatol Galațan susține că drumul s-a transformat în râpă, iar pentru a ajunge acasă trebuie să înconjoare 500 de metri, menționează Studio-L.

ANATOL GALAȚAN, locuitor satul Zaim:Drumul acesta e bun, dar dacă trebuie să merg pe acolo, trebuie să merg jumătate de kilometru până acasă, dar dincolo chiar un kilometru, tot ajung acasă. Dar acesta, drumul nostru Burebista, care se oprește la jumătate de sat, e blocat. Ieri am fost nouă oameni, mai ales cei care au vacii, ele sunt obișnuite să meargă pe aici și el e nevoi omul. Dar aici e o nimica toată și îi blocat. De când mă țin minte așa e drumul acesta.”

Vecinul bărbatului susține că ani la rând a reparat el porțiunea de drum, de când nu lucrează însă nu poate asigura drumul cu prundiș.

Ca să poată mergi oamenii pe aici, nu am în vedere de transport, cele mici măcar. Cât am lucrat vreo zece ani tot aduceam câte oleacă, dar acum vreo 15 ani nu lucrez pe mașină mare, acum am trecut pe cealaltă.

Primarul satului Zaim Igor Peracov spune că știe problema și c va interveni după ce vor fi încheiate lucrările la construcția sistemului centralizat de canalizare.

IGOR PERACOV, primarul satului Zaim: Toate intravilanele localității, dar și extravilanele din Zaim sunt probleme cu drumurile, nici nu se discută, fiecare cetățean poate să o confirme Atunci când am devenit primar am venit către cetățeni cu o lege că trebuie de construit apeduct, mergem cu canalizarea și chiar la moment este proiectat și este în plan în sectorul cela, strada Burebista, deoarece la începutul lui 2023 s-a alocat bani ca 50 % din localitate să fie canalizată.”

Potrivit primarului, lucrările de amenajare a drumurilor locale din satul Zaim vor începe în luna aprilie.