Ultimul sunet a răsunat la Liceul „Elena Alistar” din Chișinău

Emoții, flori și multe zâmbete au marcat festivitatea dedicată ultimului sunet la Liceul Teoretic „Elena Alistar”. Elevii și profesorii au încheiat anul școlar într-o atmosferă festivă, iar absolvenții claselor a XII-a și-au luat rămas-bun de la anii de liceu înaintea examenelor de bacalaureat.

Curtea instituției a fost plină de elevi, părinți și profesori veniți să participe la festivitatea dedicată ultimului sunet. Absolvenții au purtat robe și panglici, iar careul festiv a inclus momente artistice, dansuri și mesaje de felicitare. (ilustrați cu imagini cum dansează vals.

ERABAJIU ERICA, absolventă:

,,Ca la sfârșit de an școlar desigur sunt emoții de fericire că ai terminat o etapă a vieții și începi o etapă nouă dar și de tristețe pentru că nu o să te mai revezi cu colegii, profesorii dar trecem mai departe. De bacalaureat ne pregătim în ultima lună ca toții elevii care se respectă pe ei.’’ 

 

GHELAS LAURENȚIU, absolvent

,, Avem în primul rând bucuria că noi scăpăm dar după asta vine și recunoștința față de ceea ce am învățat noi, vine curajul pentru ceea ce vom persevera în viitor și în final vine ca o speranță că totuși avem un viitor și în Moldova.

 

MEREUȚĂ ANTONINA, absolventă:

,,Sunt emoții nemaipomenite chiar în timp ce mă pregăteam acasă, mă machiam, îmi făceam cuafura chiar am plâns fiindcă totuși am ținut foarte tare la clasa mea și sunt emoții care de jale chiar.

Absolvenții clasei a 9-a au trăit emoții puternice la final de gimnaziu, marcând încheierea unei etape importante din parcursul lor școlar și pregătindu-se pentru o nouă treaptă educațională.

 

VÂLCU ANASTASIA, absolventă: 

,,Desigur că avem emoții foarte mari în primul rând de fericire că terminăm așa o etapă frumoasă dar și de să zic așa de stres pentru că vin examenele dar ne pregătim destul de intensiv avem consultații, venim și înainte de fiecare examen venim la școală și ne pregătim, credem că o să scriem foarte bine.

 

POPOVICI MARIUS, absolvent:

,,Dacă sincer la sfârșit de an sunt plin de fericire că am scăpat de școală în primul rând și chiar sunt încrezut în mine că examenul o să-l dau bine și chiar mă strădui.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată și de recitalul susținut de trupa Akord, invitații speciali ai evenimentului. Membrii trupei au interpretat mai multe piese cunoscute, iar elevii au cântat și au dansat alături de artiști.

IGOR SÎRBU     SORIN STRATU:

,,Nu este prima dată când venim la ultimul sunet la Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar” și de fiecare dată regăsim emoții noi și energie foarte specială pentru asta îi felicităm. Frumos, emoționant așa cu profil teatral foarte artistic. Eu m-am întors înapoi în ani și mi-am amintit de copilărie a fost extraordinar.’’

Trupa Akord le-a transmis absolvenților mesaje de încurajare și le-a urat mult succes în noua etapă a vieții.

,,Deci ei intră într-o nouă etapă a vieții așa că le dorim mult succes, drum bun că urmează o aventură adevărată. Asta vroiam să zic și eu că aventura abia începe, este foarte important  să-și asculte inima așa cum se cântă și în piesa noastră cu inima le faci pe toate.

Profesorii au transmis mesaje de încurajare și succes înaintea examenelor, iar elevii au mulțumit pentru anii petrecuți împreună în liceu.

CIUBOTARU MARIANA, profesoară, dirigintă

,,Emoțiile sunt foarte mari foarte puternice, au trecut patru ani ca patru clipe și doresc la toți discipolii mei succese mari că stau în prejur și se uită, să aud numai de bine de ei, să vadă lumea că nu au trecut patru ani în zadar, eu sper în viitorul lor frumos și luminos.

 

MARIN DANIELA, profesoară: 

,,Eu astăzi am niște emoții de nedescris mai conturez drumul unei noi generații vreau să le doresc foarte mult succes, multă încredere, să fie încrezuți în forțele proprii, să se bucure de copilărie și desigur  părinții să-și realizeze toate așteptările și mult succes asta este cred că cel mai important și sănătate desigur.

 

LILIA BABUC, director LTPA ,,Elena Alistar’’: 

,,Și anul acesta ca și toți anii precedenți avem emoții foarte frumoase atât de bucurie cât și de tristețe pentru că ne despărțim cu o generație de copii foarte buni, anul acesta avem doi elevi remarcabili și avem elevi care ne-au adus locuri de frunte la olimpiadele republicane. Absolvenților le dorim mult succes suntem siguri că vor susține examenele o să facă față pentru au învățat sunt foarte buni, sunt responsabili și cu siguranță o să ne bucure cu rezultate frumoase.

La finalul evenimentului, absolvenții au aruncat în aer tocile, marcând simbolic sfârșitul unei etape importante din viața lor.

Pentru absolvenții claselor a IX-a și a XII-a urmează sesiunea examenelor naționale. Examenele de bacalaureat vor începe pe 2 iunie și se vor desfășura până pe 19 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Citiți mai mult.

Sectorul nucifer, 20 de ani de activitate

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.