Trei poduri rutiere peste Prut vor fi modernizate

Trei poduri rutiere, care fac legătura dintre Moldova și România, vor fi modernizate. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv inițierea negocierilor cu Bucureștiul, pentru încheierea unor acorduri în acest sens.

Este vorba despre podurile Leușeni – Albița, Cahul – Oancea și Sculeni – Sculeni. Expertiza tehnică a arătat că toate cele trei poduri necesită lucrări de reabilitare și de înlocuire a unor elemente. Mai mult, în cazul podului Sculeni – Sculeni, au fost depistate defecte și degradări la elementele constructive.

Inițial, despre modernizarea podurilor a anunțat prim-ministrul, Dorin Recean, la finalul vizitei oficiale pe care omologul său român, Nicolae Ciucă, a întreprins-o, săptămâna trecută, la Chișinău.

Dorin Recean, prim-ministrul Moldovei: „Suntem determinați să dezvoltăm infrastructura podurilor rutiere de peste Prut. Vom îmbunătăți conectivitatea transfrontalieră, prim jalon concret: în luna mai lansăm circulația pe podul de pontoane Leova – Bumbăta. Urmează modernizarea a trei poduri existente Sculeni – Sculeni, Cahul – Oancea și Leușeni – Albița. Pentru aprilie țintim aprobarea și semnarea acordurilor corespunzătoare.”

Potrivit acordurilor, România va finanța modernizarea și întreținerea podurilor pe teritoriul său, iar Moldova va fi responsabilă de reparația și întreținerea tronsoanelor de pe teritoriul său.