Trei cazuri grave de poluare, investigate de Ministerul Mediului

Trei cazuri grave de poluare, descoperite în localitățile Străisteni, Goian și Porumbeni, sunt investigate de autorități. Ministerul Mediului suspectează că unii operatori economici ar fi încasat bani pentru tratarea deșeurilor, însă le-ar fi abandonat ilegal, punând în pericol sănătatea oamenilor și mediul. 

Deșeuri medicale periculoase abandonate, poluare cu mercur și un depozit ilegal de deșeuri sunt cele trei cazuri aflate în atenția inspectorilor de mediu. La Străisteni, comuna Băcioi, au fost descoperiți 21 de saci, cu un volum de peste 20 de metri cubi, care conțineau seringi folosite, sisteme de perfuzie, medicamente și alte deșeuri medicale.

În cazul de la Goian, comuna Ciorescu, autoritățile au confirmat poluarea cu mercur într-un depozit abandonat. În paralel, sunt analizate probe de sol pentru a stabili dacă substanța s-a infiltrat în pământ.

 GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului: „Vreau să vă asigur că mai multe instituții, în colaborare, au intervenit. ANSP a prelevat probe de aer din incinta depozitului. Rezultatele analizelor de laborator au confirmat depășirea valorilor admisibile ale concentrației de vapori de mercur în aer. Menționez că sursa de mercur provine din corpuri de iluminat sparte și abandonate în acel depozit.”

Deoarece în apropiere se află o fermă avicolă, ANSA a prelevat probe din carne și ouă, iar comercializarea acestora a fost suspendată preventiv până la finalizarea analizelor. Totodată, este monitorizată calitatea aerului în zonă și în apropierea Penitenciarului nr. 10. La Porumbeni, raionul Criuleni, anchetatorii verifică un caz de depozitare ilegală a deșeurilor.

GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului: „Sunt sigur că vom identifica absolut toate persoanele implicate și toți agenții economici, vom calcula prejudiciul adus mediului și vom aplica cele mai dure sancțiuni. Iar pe cei vinovați îi vom obliga să curețe zonele și să repare toate daunele provocate. Ancheta continuă. Vom analiza mostrele de deșeuri, proveniența acestora, toate contractele încheiate, facturi și alte probe.”

După finalizarea expertizelor și administrarea probelor, persoanele responsabile riscă sancțiuni.

Citiți mai mult.

Pompierii moldoveni pleacă în Grecia pentru o nouă misiune europeană

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.