”Trebuie să învățăm să fim economi, reieșind din situație”

Republica Moldova se confruntă cu o criză profundă și în sectorul energetic. Atât insuficiența de energie, cât și prețul înalt al acesteia, impune moldovenii să economisească mai mult decât până acum.
Recent, Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit într-o ședință pentru a analiza situația din sector și-au venit cu mai multe recomandări către cetățeni:

 Recomandări:
• să reducă consumul de energie electrică în special, în orele de vârf (07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00);
• înlocuirea lămpilor cu becuri de tip LED;
• întreruperea iluminării stradale de la 07:00 până la 18:00.

Ce cred cetățenii despre aceste restricții? Cum vor face față crizei, echipa noastră a aflat de la moldoveni?

„Este o soluție, doar atunci când se va deconecta pe câteva ore, ca exemplu dimineața și seara pe câteva ore și noaptea să nu fie iluminări stradale și se va economisi sigur.
Eu personal economisesc și chiar am văzut diferența de luna trecuta și de luna aceasta este mai puțin.”

“Deconectarea luminii, dacă periodic, în condiții de situație de criză. Dacă ea este declarată oficial, cred că da, fiindcă trebuie să învățăm să fim economi, reieșind din situație, fiind că nici contextul extern, nici cel intern nu este unul favorabil, dar trebuie să înțelegem guvernarea, să fim solidari și înțelegători, chiar toleranți pe alocuri.”

“Este foarte, foarte rău deconectarea luminii și e periculos.”

“Eu lucrez în parcul de troleibuze. La jumătate la patru ies din casă, două stații merg pe jos. Merg prin întuneric, trapele sunt deschise, bandiți, narcomani o mulțime, e foarte strașnic. Cum așa se poate de închis lumina.”

Energia electrică s-a scumpit de 3 ori de la începutul acestui an. Ultima majorare a fost în luna octombrie cu 30 la sută. Astfel, consumatorii din centrul și sudul Moldovei achită 3,15 de lei pentru kWh, iar cei de la nord – 3,21 de lei.