Traversarea camioanelor prin postul vamal de frontieră Costești – Stânca este restricționată. Fermierii români nu renunță

Serviciul Vamal (SV) anunță că traversarea camioanelor prin postul vamal de frontieră Costești – Stânca este restricționată. „La această oră, partea română interzice temporar circulația camioanelor din cauza grevei transportatorilor și fermierilor din România, care blochează căile de acces”, comunică SV.

Menționăm că, protestele transportatorilor și fermierilor din România continuă și astăzi, pentru a șasea zi consecutivă, după ce negocierile din weekend au eșuat. Potrivit presei române, protestatarii au blocat mai multe vămi și drumuri din țară.

De exemplu, pe drumul care duce spre Vama Siret sunt aproximativ 200 de utilaje venite din județele Suceava și Botoșani. Fermierii sunt decişi să rămână acolo până când vor veni reprezentanţi din partea autorităților care să discute cu ei.

În zona punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi Nădlac II sunt coloane de utilaje şi maşini mici ale fermierilor, care circulă cu viteză redusă şi claxonează în semn de protest, conform Agerpres. Sunt aproximativ 80 de combine, tractoare şi alte utilaje agricole, dar şi 50 de autoturisme.