Tratamentul oncologic, mai aproape de pacienții din Anenii Noi și Soroca

Pacienții oncologici eligibili din raioanele Anenii Noi și Soroca pot beneficia de cure de chimioterapie în spitalele raionale, mai aproape de casă. Măsura face parte din programul Ministerului Sănătății și al Institutului Oncologic de extindere a tratamentului oncologic în teritoriu.

Tratamentul este administrat doar pacienților pentru care schema terapeutică este stabilită de Consiliul multidisciplinar oncologic al Institutului Oncologic, în conformitate cu protocoalele clinice naționale. Înainte de lansarea serviciului, medicii oncologi și asistenții medicali din cele două spitale raionale au fost instruiți pentru administrarea chimioterapiei, monitorizarea pacienților și gestionarea eventualelor reacții adverse.

Programul este deja implementat în spitalele raionale din Briceni, Cahul, Florești, Orhei, Sîngerei și Ștefan Vodă. În perioada august 2025- iunie 2026, în cele șase spitale incluse în etapa-pilot au fost tratați 432 de pacienți și au fost administrate 597 de cure de chimioterapie.

Citiți mai mult.

Noi tarife la apă și canalizare pentru locuitorii Chișinăului

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.