Transportul de mărfuri spre portul Giurgiulești, restricționat

În următoarele două luni și jumătate, transportul de mărfuri de mare tonaj spre și dinspre portul Giurgiulești va fi restricționat, anunță Agenția Națională Transport Auto, care, în context, mai precizează că restricțiile respective, care sunt doar pentru unitățile de transport cu masa totală mai mare de opt tone, au intrat în vigoare din 26 aprilie.

„Devierea temporară a traficului a fost aprobată de Inspectoratul National de Securitate Publică  din cadrul Inspectoratului General de Poliție, precum și de beneficiarul drumului M3, Administrația de Stat a Drumurilor”, indică sursa citată.

Astfel, companiile de transport cu rute spre Portul Internațional Liber Giurgiulești sau vama Giurgiulești și alți transportatori sunt solicitați să respecte restricțiile temporare aplicate pe două sectoare, între vama Vulcănești și orașul Vulcănești, precum și între orașul Vulcănești și satul Slobozia Mare. 

Conform planului de deviere a traficului, pe traseul M3 și pe drumurile alternative R34 si R32 vor fi montate indicatoare temporare de semnalizare, iar suplimentar se va solicita suportul echipelor de patrulare ale poliției rutiere.