Transportatorii au ieșit la un nou protest. Aceștia sunt nemulțumiți de modificările operate de Parlament

După fermieri și transportatorii au ieșit la un protest. Aceștia sunt nemulțumiți de mai multe modificări operate, la sfârșitul anului trecut, la regulamentele de activitate. Pentru a-și exprima nemulțumirea, manifestanții au blocat, parțial, circulația rutieră pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Guvernului. Mai exact, aceștia au blocat câte două piste pe ambele sensuri, lăsând liberă doar câte o bandă pe sens.

Potrivit președintelui Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, transportatorii sunt nemulțumiți de reducerea intervalul până la 15 minute pentru cursele la nivel național.

OLEG ALEXA, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto: A spus că lichidăm intervalele dintre curse pentru ca să facem posibilă a la aceiași oră, din aceiași localitate să funcționeze mai multe rute concomitent. Iată, noi ne punem întrebarea: faptul că unitățile de transport vor goni pentru ca să ajungă prima în următoarea localitate, pentru a mai lua un pasager, asta se numește rezolvarea problemei și asta este ridicarea nivelului de mobilitate al cetățenilor Republicii Moldova? Deci, principiile care vin din legislația Uniunii Europene. Va submina cu mult siguranța circulației rutiere și vor fi puși în pericol atât șoferii, cât și pasagerii.”

În același timp, ei menționează că modificarea regulamentului privind  liberalizarea transportului internațional contravine normelor UE.

OLEG ALEXA, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto: „Noi am spus că în Uniunea Europeană, liberalizarea presupune că transportatorul dintr-o țară, când deschide rută internațională cu destinația în altă țară nu are nevoie de contract de paritate. Deci, nu este nevoie să pleci în țara respectivă, să găsești o companie de transport rezidentă de acolo, ca să faci contract, ca să poți deschide ruta, pentru că astăzi, companiile noastre își deschid compania lor în țara respectivă, pentru că niciun transportator din Franța, Italia și nici chiar din România nu vrea să opereze rute spre Moldova.”

Codul Transporturilor rutiere mai prevede obligativitatea de a elibera bilete de călătorie în format electronic prin intermediul terminalelor speciale sau de către operatori prin intermediul echipamentelor de casă și control. Conform documentului, administrația locală va putea stabili graficul de circulație. În acest context, transportatorii solicită retragerea tuturor modificărilor operate.

ANATOLIE MUNTEANU, vicepreședinte al Asociației Patronale a Profesioniștilor din Transporturi: „Noi insistăm ca modificările celea care s-au făcut să fie retrase și codul transportului rutier să modificat, inclusiv și codul fiscal în interesul cetățenilor, transportatorilor și a statului. Modificările în cod s-au făcut contrat normelor europene.”

Transportatorii prezenți la protest au menționat că situația din domeniu este dezastruoasă.

„Nu suntem de acord cu legislația care a fost primită în Parlament. Despre aceea ca să fie intervale de 15 minute. Ca fiecare primar să aibă dreptul de a deschide rute cu tarifele care astăzi sunt, când crește motorina și celelalte.”

„Ei nu o să se uite la noi. Guvernul nu se uită la lume, nimeni. Lasă să urce la volan, să lucreze o lună de zile și o să vadă ce înseamnă asta.  Eu lucrez pe autobuz din `90. Așa dezordine ca acum nu a fost niciodată.”

Amintim, în luna noiembrie 2023, transportatorii au mai protestat în PMAN față de modificările Codului Transportului Rutier, care, în opinia lor, i-ar putea lăsa pe mulți proprietari de curse fără licențe și au anulat prelungirea autorizațiilor rutiere fără concurs. De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au precizat că modificările legislative au avut scopul de a asigura cetățenii cu transport modern, de a reduce birocrația, de elimina limitările de oră pentru curse și de a liberaliza piața serviciilor de autogară.