Transportatorii amenință din nou cu proteste

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță un nou protest. De această dată, manifestația se va desfășura marți, 21 martie, în fața sediului Inspectoratului Național de Securitate Publică, se arată în comunicatul emis de APOTA.

La protest sunt așteptate peste 100 de persoane, care vor fi implicate în manifestare, alături de 100 de unități de transport, inclusiv microbuze și autobuze.

„Motivul protestului este comiterea de către angajații INSP a multiplelor abuzuri și fărădelegi, multe din care cu caracter penal, îndreptate împotriva transportatorilor în calitate de răfuială pentru faptul că au intenționat sau au transportat protestatarii pe data de 12 martie”, se mai arată în comunicatul Asociației.

Totodată, APOTA mai menționează că, ulterior, va anunța și alte acțiuni de protest, organizate după data de 21 martie.

De această dată, indignarea Asociației Patronală a Operatorilor de Transport Auto a început imediat după protestele din weekend, când mai multe unități de transport, care transportau protestatari, au fost lăsate de către oamenii legii fără numerele de înmatriculare, iar luni, din acest motiv, nu au putut ieși pe rutele regulate de pasageri.