Guvernul a aprobat Programul de transformare digitală a domeniului energetic pentru perioada 2026–2030, care vizează instalarea a 500 mii de contoare inteligente, acoperind cel puțin 40% dintre consumatorii casnici, cu prioritate pentru gospodăriile vulnerabile și mediul urban. Până în 2027, 100 mii de gospodării vulnerabile vor beneficia de aceste contoare, contribuind astfel la o mai bună gestionare a consumului de energie. Programul prevede și modernizarea rețelelor energetice, cu reducerea pierderilor la 10% și economii anuale estimate la 200 de milioane de lei.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei:
,, Implementarea programului va contribui la reducerea pierderilor tehnologic în rețelele electrice, scăderea timpului de răspuns la incidente de la opt la două ore, creșterea ponderii energiei regenerabile la 30 la sută din mixul național, servicii digitale transparente pentru cetățeni și întreprinderi și infrastructură cibernetică protejată conform standardelor europene. Acoperirea investițiilor va proveni din fondurile externe și din parteneriate public private.”
Pe lângă beneficiile economice, digitalizarea va permite colectarea și analiza datelor în timp real privind producția, importul și consumul de energie, date accesibile autorităților, furnizorilor și consumatorilor. Programul va diminua, inclusiv, costurile operaționale cu 20–25% până în 2030, oferind tarife mai accesibile pentru consumatori și o competitivitate sporită pentru întreprinderi. Totodată, aceasta va sprijini tranziția verde, prin creșterea capacității de integrare a surselor regenerabile de la 150 MW la 600 MW până în 2030, contribuind astfel la un sistem energetic mai sustenabil și mai eficient.
Citiți mai mult:
Un focar de rabie la câine a fost înregistrat în localitatea Tîrzieni din raionul Orhei
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.