Trans-Oil Group face presiuni asupra guvernării

Trans-Oil Group continuă să facă presiuni asupra guvernării şi solicită Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova abrogarea imediată a Dispoziţiei nr. 21 din 18 mai 2022, în partea care prevede, printre altele, excluderea de la deducere a sumelor TVA, aferente mărfurilor, serviciilor procurate, folosite pentru efectuarea exportului uleiului de floarea-soarelui.

Cel mai mare procesator de semințe de floarea-soarelui și producător de ulei susține că dreptul la deducere și, respectiv, de rambursare a TVA pentru operațiunile de export reprezintă un principiu fundamental de funcționare a TVA, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Guvernul, acuzat că naţionalizează profiturile unei afaceri private

 

O naţionalizare a profiturilor unei afaceri private

Acesta se regăsește în Directiva 2006/112/CE a Consiliului Europei din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (fiindu-i dedicat un titlu separat), pe care Republica Moldova s-a angajat să o implementeze prin Acordul de Asociere, potrivit unei declaraţii a Trans-Oil Group.

„Catalogăm această decizie fără precedent ca o încălcare flagrantă a unui drept economic fundamental, ţintită exclusiv asupra unui producător autohton cu acţionari din Statele Unite ale Americii, printre care și Oaktree Capital Management LP – unul dintre cei mai mari administratori de active la nivel mondial.

Decizia de nerambursare a TVA reprezintă o practică vicioasă de naţionalizare a profiturilor unei afaceri private, ce ar putea fi interpretată ca o ameninţare directă și nejustificată asupra unei afaceri într-o economie de piață liberalizată”, susţine administraţia grupului Trans-Oil.

Amintim că, la începutul lunii mai, prețul uleiului de floarea-soarelui în mai multe rețele de magazine a crescut de la 36-39 de lei la 48-50 de lei sticla (de obicei, o sticlă are 950 ml).

Majorarea a fost operată după ce, anterior, fabrica Floarea-Soarelui din Bălţi i-a înştiinţat pe comercianţi că de la finele lunii mai va majora preţul uleiului.

După aceasta, pe 18 mai, Comisia pentru Situații Excepționale a decis că, pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, al căror preț de comercializare este reglementat.

Totodată, CSE a decis ca, începând cu 19 mai 2022, TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea-soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești, să se facă fără drept de deducere.

Aceasta a lovit în grupul Trans-Oil, cel mai mare producător și exportator de ulei din Republica Moldova, care iniţial a anunţat că va contesta această decizie a CSE, dar peste câteva zile, pe 24 mai, acționarii grupului (Vaja Jhashi și Oaktree Capital Management LP) au luat decizia de a menține prețul actual al producătorului de 29,1 lei (TVA inclus) pentru o sticlă de ulei pe piața internă a Republicii Moldova.

Trans-Oil susținea că prețul va fi în continuare plafonat de către grup, pe durata stării de urgență. Totodată, compania s-a adresat lanțurilor de retail și altor distribuitori să fie solidari cu eforturile grupului și cele ale Guvernului și să aplice o marjă de profit minimă pe uleiul Floris.

Lovitură atât pentru afacerile Trans-Oil, cât şi pentru fermierii din Ucraina

Cu toate acestea, CSE nu a revenit asupra deciziei sale şi menţine în continuare prevederile privind deducerea TVA la ulei, impuse prin Dispoziţia nr. 21 din 18 mai 2022.

De notat că grupul deține o cotă de circa 80% pe piața de vânzare a uleiului de floarea-soarelui din Moldova. Doar circa 10% din producția sa se vinde pe piața locală, restul se duce la export, în special în statele UE.

Republica Moldova produce anual circa 900-950 de mii de tone de floarea-soarelui, din care 350.000 de tone sunt exportate.

Aşa că aceasta loveşte cel mai mult în afacerile grupului. Compania aminteşte că, din martie 2022 și până în prezent, fabrica Floarea-Soarelui SA, parte a grupului Trans-Oil, a procurat 65.000 de tone de semințe de floarea-soarelui de origine ucraineană, iar activitatea uzinei se bazează până în prezent pe stocurile de origine ucraineană.

Compania mai susţine că Dispoziţia nr. 21 din 18 mai 2022 a CSE lovește şi în posibilitatea fermierilor ucraineni de a vinde surplusul de semințe de floarea-soarelui procesatorilor din Republica Moldova, blocând orice efort de a ajuta Ucraina în exportul de stocuri de semințe de floarea-soarelui.

Deocamdată autorităţile nu au comentat pretenţiile grupului Trans-Oil.