Chișinăul devine, în aceste zile, punctul de întâlnire al industriei turistice din regiune. La Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” a fost inaugurată oficial cea de-a 29-a ediție a expoziției internaționale „TOURISM & TRAVEL EXPO 2026”, eveniment care dă startul simbolic al anului turistic și aduce laolaltă autorități, diplomați și experți în turism din Republica Moldova, România, Bulgaria, Armenia și Lituania.
Expoziția își propune să promoveze potențialul turistic al țării și să consolideze parteneriatele internaționale din domeniu.
CORNELIU CERNEI, secretar de Stat al Ministerului Culturii:
„Tichetul de vacanță care să favorizeze dezvoltarea businessului turismului în special în localitățile rurale ale Republicii Moldova. La nivel rural încă avem foarte mult de valorificat în raport cu capitala, unde oamenii vin pentru o zi și majoritatea încearcă să cunoască doar Chișinăul și își creează impresii despre Republica Moldova doar în baza Chișinăului.”
România și-a reconfirmat sprijinul constant pentru Republica Moldova, iar reprezentanții prezenți au evidențiat oportunitățile de colaborare regională. Perspectivele internaționale au fost completate de reprezentanții Bulgariei, care au prezentat potențialul balnear și wellness al țării, precum și noile direcții de dezvoltare turistică.
VIOREL BÂLĂREȚU, reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenorialului și Turismului din România:
„Turismul nu este doar despre vacanțe, turismul este despre economie, despre mobilitate, despre libertatea de a circula și de a alege. Standardele în turism sunt primele care se aliniază momentul în care ne îndreptăm către Uniunea Europeană.”
Expoziția „TOURISM & TRAVEL EXPO 2026” rămâne deschisă publicului timp de trei zile, oferind o platformă pentru dialog, lansarea de noi pachete turistice și negocieri de afaceri.
Vizitatorii pot descoperi destinații locale și internaționale, de la turism vitivinicol și gastronomic, până la sejururi exclusiviste, evenimentul consolidând poziția Chișinăului ca un important hub al turismului regional.
Citiți mai mult:
Cod galben de ceață și polei pe drumuri: risc sporit de accidente
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md