Toți moldovenii vor beneficia de compensații

Ministrul Muncii, Marcel Spatari a venit cu noi precizări legate de atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică cetățenilor Moldovei. În cadrul unei emisiuni de la TV8, oficialul a declarat că, în perioada rece a anului, toți cetățenii, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu pe compensații.gov.md, vor primi ajutor din partea Guvernului.

Totuși, cei care nu se vor înregistra vor fi atribuiți categoriei scăzute de vulnerabilitate, chiar dacă în noiembrie au achitat un tarif specific categoriei medii de vulnerabilitate, a mai adăugat ministrul Muncii.

Marcel Spatari, ministrul Muncii: „-Pentru a luna a doua, toți cei care nu s-au înregistrat și începând cu luna a doua, vor primi compensații în mărimea celor prevăzute pentru categoria scăzută, iar cei care s-au înregistrat vor primi, cel puțin, categoria scăzută, adică cei care până acum au fost în non-vulnerabili vor fi ridicați un pic .-Adică vor primi cel puțin ceva din compensații.-Da.”

Compensații mai mici vor primi și moldovenii care la înregistrare au indicat date eronate, a mai spus Spatari.

Marcel Spatari, ministrul Muncii: „Dacă omul a declarat că are de mai mult decât de trei ori ceea ce știe statul, am luat ceea ce știe statul, pentru că am prezumat că oamenii au greșit la declarare și în luna decembrie i-am rugat pe toți să verifice din nou și să corecteze suma pe care au declarat-o ca să le fie atribuită categoria de vulenrabilitate corectă.”

Potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, 78% dintre toți solicitanții de compensații au fost încadrați în categoria de vulnerabilitate energetică foarte înaltă, 12% – în categoria de vulnerabilitate energetică înaltă, 5% – în categoria de vulnerabilitate energetică medie, 2% – în categoria de vulnerabilitate energetică scăzută, iar 1% – în categoria de non-vulnerabilitate energetică.