Tot mai puțini copii se nasc în Moldova

Numărul copiilor care se nasc în Moldova este în continuă descreștere. Conform Biroului Național de Statistică, anul trecut, au venit pe lume cu aproape două mii de bebeluși mai puțini decât în 2019, iar această tendință se atestă deja de mai bine de trei decenii.

Astfel, potrivit experților, populația îmbătrânește, iar potențialul de reproducere este epuizat, cauzele principale fiind migrația excesivă, sărăcia și lipsa unui loc de muncă bine plătit.

Reproducerea a scăzut simțitor. Durabil ar fi dacă în Moldova s-ar atesta măcar 40-45 de mii de nașteri. În context demografic, problema migrației își va lăsa amprentele și în următoarele decenii. Astfel, riscăm să devenim o țară depopulată, o zonă de migrație. Pentru a înregistra creșteri ale natalității, statul trebuie să implementeze politici de dezvoltare durabilă care să asi­gure atât confortul social, cât și cel financiar al cetățenilor”, atenționează specialiștii.

Potrivit ultimelor date ale BNS, în 2019, s-au născut vii 32 de mii de prunci, cu 7,8 la sută mai puțini decât în 2018.