Tot mai putini absolvenți se angajează in domeniul agricol

Doar circa 15 la sută din cei circa 3200 de absolviți ai instituțiilor profesional-tehnice din Moldova agricole conform datelor de la 1 octombrie 2021 se angajează conform calificării în câmpul muncii, a comunicat Ministerul Agriculturii și Industrie Alimentare în cadrul Forumului Dezvoltarea Forței de Muncă pentru Agricultură, organizat recent de Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova în parteneriat cu Federația Agricultorilor FARM.

Potrivit Rodicăi Reșitca, șefa serviciul cercetare, învățământ și consultanță în agricultură, MAIA, 14,69 la sută dintre absolvenți instituțiilor profesional-tehnice sunt angajați conform calificării, iar circa 15 la sută sunt angajați în alt domeniu. Rata mică de angajare este înregistrată în special în ultimii cinci ani, din diverse motive, cum ar fi tendințele negative demografice sau situația economică, pe fundalul descreșterii continue a numărului de elevi care aleg să studieze la instituțiile profesional tehnice. Totodată, doar 1,6 la sută își lansează afaceri proprii, circa 13 la sută dintre aceștia decid să plece peste hotare, 41 la sută continuă studiile, iar 9 la sută rămân neangajați.

În același timp, în ultimii ani se constată și o scădere a numărului de studenți  și elevi care studiază profesii agricole. Astfel, dacă în perioada anilor 2016-2017 numărului elevilor IÎPT era de 3629, atunci în anul de studii 2020-2021 numărul de elevi a fost de 3262. O situație similară este și la Universitatea Agrară, unde în  anul de studii 2016-201 erau 4380 de studenți, iar în 2020-2021 – 3864 de studenți.

Pentru a revigora sectorul de formare profesională pentru agricultura Republicii Moldova, Forumului Dezvoltarea Forței de Muncă pentru Agricultură a emis o rezoluție în adresa factorilor de decizie și partenerilor de dezvoltare (rezoluția se anexează). Prioritățile incluse în rezoluție se referă la elaborarea politicilor statale de dezvoltare a forței de muncă; stimularea legăturilor cu sectorul privat; crearea infrastructurii corespunzătoare pentru instruiri;  elaborarea și actualizarea curriculum-ului formal și nonformal; sporirea calității cadrelor didactic etc..

Actualmente, instituțiile de învățământ profesional-tehnic și universitar pregătesc specialiști pentru sub-sectoarele  agriculturii: Agronomie,    Horticultură, Viticultura şi vinificație, Siguranța produselor agroalimentare, Biotehnologii agricole, Selecția şi genetica culturilor agricole,  Protecția plantelor,  Inginerie și activități inginerești,   Zootehnie,   Medicină veterinară.

REZOLUTIA FORUMULUI DFM AGR_ROM