Tot mai multe cazuri de abuz sexual în mediul online

Tot mai mulți copii sunt abuzați sexual prin intermediul platformelor de comunicare. Numărul cazurilor s-a majorat semnificativ în timpul pandemiei. Doar în primele 10 luni ale anului, au fost înregistrate 49, cu 172 la sută mai multe comparativ cu 2019.  Părinții trebuie să se informeze mai mult despre ce fac odraslele lor și cu cine discută.

„Părintele care nu cunoaște potențialul tehnologiei și cu ce se ocupă copilul său în mediul online, cu cine interacționează, consider că este peste măsura percepției sale și nu-și bagă nasul sau este o prostie și un fleac al copilului, o să crească și o să aibă alte priorități și iată că peste aceste două scuze, abuzatorul poate folosi vulnerabilitatea copilului și lipsă de informare.” a menționat DANIEL MAZEPA- șef secție prevenire, INSP.

Pentru a evita situațiile tragice, oamenii legii vin cu un șir de recomandări la adresa adulților.

„Nu ștergeți, ardeți, ascundeți podurile altfel spus. Fiecare fișier, poză, video, audio, mesaj, toate sunt probatorii. Ele sunt urmele digitale care ne duc la agresor, infractor, noi avem nevoie de ele. Dacă ați depistat ceva, nu rupeți legătura cu persoana care tinde să manipuleze copilul, nu faceți brusc schimb de retorică, anunțați poliția și mai departe o să vă ghideze specialistul cum să comunicați ca să-l putem scoate la contact.” a menționat DANIEL MAZEPA- șef secție prevenire, INSP.

În cazul în care observă unele acțiuni suspecte în mediul online, părinții sunt îndemnați să acceseze pagina siguronline.md