Testul Covid, obligatoriu la intrare în țară

Rezultatul negativ al testului PCR este obligatoriu la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Proba va fi făcută cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării. Documentul se va efectua în una din limbile: română, engleză, franceză sau rusă.

Persoanele care nu-l dețin vor completa obligatoriu fişa epidemiologică și vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locuri determinate. În cazul minorilor cu vârsta de până la 14 ani, acestea vor fi completate şi iscălite de reprezentantul legal sau de însoţitor.

Fac excepţie de la aceste reguli, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie ori stare febrilă, următoarele categorii de persoane: copiii de până la 5 ani, conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă/persoane, echipajele de deservire a aeronavelor/ navelor și garniturilor de tren, cei care călătoresc din motive umanitare sau de sănătate.

De asemenea, elevii/ studenţii, care merg zilnic la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ în statele vecine sau pe teritoriul Moldovei, cu prezentarea actelor confirmative, lucrătorii transfrontalieri care intră în țară din România său Ucraina; posesorii paşapoartelor diplomatice, oficiale, speciale, de serviciu, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer; persoanele aflate în tranzit, cele care deţin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19, prezentat în una dintre limbile română, engleză și rusă.

Carantina se poate încheia înainte de termen în baza rezultatului negativ al unui test efectuat după a 10-a zi de izolare.