Temperaturile au coborât până la -9 grade Celsius în Franța

În noaptea de duminică spre luni au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din Franţa pentru o lună de aprilie din 1947, a anunţat Meteo France, care a precizat că ultimele măsurători sunt în proces de verificare. 

Cel mai frig a fost în Champagne, unde mercurul din termometre a coborât până la -9 grade Celsius, însă gerul a fost resimţit în aproape toată ţara, cu excepţia Parisului şi a zonelor de litoral de la Mediterana şi Canalul Mânecii.

„Gerul a afectat peste 90% din ţară şi a fost mai mult sau mai puţin intens în funcţie de zonă”, a precizat  Patrick Galois, meteorolog la Meteo France. „A fost o scădere rapidă a temperaturilor în timpul nopţii, dar se încălzeşte rapid”, a adăugat el.

Recorduri au fost doborâte la Mourmelon (nord-est, -9,3 grade Celsius), la Châteauroux (centru, -5,6 grade Celsus) şi la Vannes (vest, -3,2 grade Celsius).

Potrivit Meteo France, noaptea trecută ar trebui să fie ultima rece din următoarele săptămâni.