Te aștept la festival – te aștept la ziua vinului!

“Vinul nostru cucerește lumea” – cea de-a XXII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului se va desfășura în perioada 7-8 octombrie, în inima Chișinăului.

Un eveniment inedit, unde își dau întâlnire, producătorii și iubitorii licorii lui Bachus.

Elizaveta Breahnă, Director interimar, Oficiul Național al Viei și Vinului: Consumatorilor de vin, iubitorilor de vin dăm o întâlnire aici în PMAN cu cei care cresc vița-de-vie și mai apoi cu avei vinificatori care procesează și produc vinul. Aici toți vor avea ocazia să facă cunoștință nu numai cu vinul, dar să facă cunoștință cu toată acea echipă care stă în spatele unui vin, începând din plantația de vie, până la produsul finit – vinul îmbuteliat. În primul este clar că deja toți deja cunosc regulile de degustare, mai amănunt puteți afla cum participă la o degustare organele noastre de simț și atenție, ochiul, nasul, gura, urechea care este cel mai important și care cred că puțini cunosc și gâtul. În afară de aceasta, veți afla care este deosebirea dintr-un soi autohton și un soi selecție nouă moldovenească.

Această ediție va continua tradiția de a celebra legendele și patrimoniul vitivinicol, de a-i premia pe cei mai buni din domeniu, și de a cunoaște oamenii vinului, dar, în același timp va fi un motiv în plus pentru asumarea unui angajament ferm de a continua pe drumul excelenței.

Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Vinificatorii din Republica Moldova sunt primii care demonstrează în practică asocierea la rezultate mult mai mari pentru ei. Anume datorită prezenței oficiului în vinificația din Republica Moldova, noi avem rezultatele atât de remarcabile, este un mediu profesionist pentru ei în care își cunosc toate problemele și cel mai important găsesc soluțiile în cadrul acestui oficiu.”

În decursul acestor ani, calitatea vinurilor noastre a înregistrat o creștere semnificativă, ceea ce ne-a făcut să devenim cea mai premiată țară din Europa de Est la concursurile internaționale de specialitate și să câștigăm distincția de “Cel mai bun vin roșu” de pe întreg mopamond.

Parascovia Ignat, Șef Direcția de Marketing și Dezvoltarea Piețelor, Oficiul Național al Viei și Vinului: „La cea de-a X-a aniversare a brandului vinicol de țară “Vinul Moldovei. O legendă vie.”, sectorul vitivinicol se poate mândri cu succesele revoluționare înregistrate la nivel global. În ajunul celei de-a XXII- a ediției a zilei Naționale a Vinului, cu genericul “Vinul nostru cucerește lumea”, vom face o sinteză a performanțelor obținute, ce ne-au dus faima pe bună dreptate chiar pe tot globul pământesc. Pentru prima dată vom avea un număr record de vinării prezente, vor fi 94 de vinării reunite sub brandul vinicol de țară “Vinul Moldovei. O legendă vie.”. Cu această ocazie vă îndemnăm pe toți și vă încurajăm să veniți la Ziua Națională  a Vinului, pe șapte-opt octombrie.”

Ziua Națională a Vinului va avea loc pe data de 7-8 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale, locul în care se vor aduna vinificatorii, pasionații de vinuri de calitate, profesioniștii din domeniu, dar și turiști din diferite colțuri ale lumii.