Tariful de transport energie electrică a fost majorat cu 5 la sută

Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat noul tarif pentru serviciul de transport al energiei electrice prestat de „Moldelectrica”. Acesta a fost stabilit la 261 lei/MWh (fără TVA), cu 13 lei mai mult față de tariful actual.

Majorarea de 5 la sută este justificată de includerea în tarif a costurilor investițiilor în infrastructura energetică strategică, în special pentru linia electrică aeriană Vulcănești–Chișinău.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 29,77 milioane euro, iar lucrările de construcție au fost declarate de utilitate publică de interes național. Potrivit datelor prezentate de  „Moldelectrica”, s-au efectuat deja debursări financiare pentru implementarea acestui proiect.

ANRE menționează că ajustarea este necesară pentru a acoperi costurile de dezvoltare a rețelei de transport și pentru a garanta funcționarea sigură a sistemului energetic național.