”Tare îmi sunt dragi albinele, însă mai creștem și fructe, ca să ne întreținem”

Vadim Guțu este un apicultor din Râșcani cu o experiență de circa două decenii, apicultura fiind o activitate de suflet, căci fermierul crește și fructe împreună cu familia, în special căpșuni. Chiar dacă greutăți există, atât de ordin pandemic, cât și condițiile meteo mai dificile, apicultorul susține că este mulțumit de rezultatele obținute în acest an.

A preluat dragostea și grija față de albini de la mama sa, care la fel are în jur de 100 de familii.

”Am pornit de la 50 de familii ca în prezent să am în jur de 90 de familii, mama însă le are pe ale ei, cifră rotundă, 100 de familii. Cantitatea de miere obținută anul acesta este destul de bună, în jur de 9 tone. În unii ani cam tot așa, de la 7 la 9 tone. Noi am strâns numai de salvie circa 2 tone, deși mulți apicultori s-au plâns că nu prea a fost cine știe ce anul acesta, noi am reușit să mergem cu stupii în lanul de salvie. Dar și la salcâm s-a obținut bine, deși vreo 4 ani nu prea a fost floare de salcâm, în acest an a fost din plin. Și miere de floarea-soarelui am adunat destulă, slava Domnului. Acum o vindem încetișor, pe la târguri am mai fost cât s-a permis organizarea acestora, acum e mai dificil, dar se implică toată familia, și soția, și fiica la vânzare, uneori și nepoțelul, care mă ajută des și la lucrări” explică apicultorul.

Din motiv că nu obține cantități mari de miere, la export nici nu s-a gândit, deși când aude că vin unii apicultori să colecteze miere de la producătorii mici, îi surâde ideea să se apuce și el de o afacere, care ar presupune să-i ajute și pe alți apicultori să-și realizeze produsul.

”Știți cu germanii aș colabora, aș colecta și eu vreo 30-50 de tone de miere de la apicultorii noștri din zonă, dar le-aș cumpăra produsele cu un preț avantajos și pentru ei pentru că înțeleg munca și efortul depus, nu ca unii care vin și oferă 32- 40 de lei per kg, prețuri mici la miere de calitate, pentru care ulterior ei obțin bani grei. Aș investi pentru a construi un depozit mare, un laborator necesar, aș plăti impozite statului, dar o mică problemă, nu prea am atâția bani grămadă ca să fac o așa investiție. Tare îmi sunt dragi albinele, însă noi mai creștem și fructe, ca să ne întreținem, avem 3 ha de pământ, iar pe un hectar creștem de câțiva ani căpșune, pe care le vindem destul de bine, este un sort care se coace în luna mai, când avem activitate mai intensivă cu ele. În acest an am obținut o roadă dublă, chiar ne-am bucurat că ne-a dat Dumnezeu din plin. Iar mierea o vindem tot anul, ne cunosc oamenii din Râșcani, dar și în alte localități mai mergem să ne vindem produsele, pe lângă miere mai facem miez de nucă, semințe, fructe uscate în miere, cătine și alte combinații care se caută de obicei” a menționat Vadim Guțu.

Apicultorul din Rîșcani susține că s-a gândit să apeleze la vreun program de grant sau subvenții de la stat, dar din motiv că dosarele necesită pregătire, deocamdată așa și nu a mai ajuns să depună cerere.

”Activăm legal, am putea depune și noi dosar ca alții, dar cumva nu ne ajunge timpul să ne apucăm de strângerea actelor necesare. Cu albinele este mereu de lucru, duminica trecută am efectuat ultimele lucrări din această perioadă, le-am pregătit pentru iernat. Am emoții după ce anul trecut vreo 5 familii au fost roase de șoareci, am rămas șocat când am depistat ce s-a întâmplat. Sper să trecem cu bine această iarnă și la primăvară să rămână toate familiile întregi în stupi ca să ne apucăm de adunat miere de calitate pentru toți cumpărătorii noștri” a subliniat Vadim Guțu.

sursa: agroexpert.md

15