Un tânăr din Dănceni crește prepelițe încă din studenție

Victor Buzatu din satul Dănceni, raionul Ialoveni crește prepelițe deja de doi ani.

Ideea a început-o în septembrie 2013, când trei prieteni proaspăt licențiați, care își continuau studiile la masterat, doreau să își ocupe timpul cu ceva util.

 „Atunci am propus fiecare câte o idee de afacere, toate din domeniul agricol, iar în final am optat pentru prepelițe. În primul rând este necesar un spațiu mic pentru creșterea lor. Țin minte că pentru început, ca perioadă de probă, le-am crescut într-un apartament”, spune zâmbind Victor Buzatu.

În al doilea rând, spune fermierul, prepelițele au o perioadă mică de creștere: depun primul ou după 40-45 zile de la ieșirea din ou și mai au un potențial mare de dezvoltare.

„Am început cu 100 de păsări ca test, iar după 7 luni, când am ieșit din iarnă, am decis sa mărim numărul păsărilor, dar și să găsim o încăpere mai mare și mai adaptă pentru așa gen de activitate”, spune tânărul.

Astfel, a mutat toată activitatea în Dănceni și de atunci a rămas să locuiască acolo.

„Am fost ajutați de părinți, de rude la nivel financiar, în rest toată informația despre creșterea și întreținere păsărilor am acumulat-o cu ajutorul cărților și a internetului, cu toate că cea mai utilă informație am luat-o din propria experiență”, adaugă Victor Buzatu.

Acum deține în jur de 1.200 păsări. Cel mai important lucru în îngrijirea acestor păsări este stabilitatea. „Nu este o pasăre capricioasă, important e sa le protejezi de schimbări radicale. Desigur, pentru a avea un rezultat mai bun e nevoie să depui multă muncă și dragoste în îngrijirea lor, în caz contrar nu vei obține rezultatul dorit. Dacă iubești ceia ce faci, nu este greu absolut de fel”, adaugă Victor.

Cât privește realizarea mărfii, spune că are colaborări cu o grădiniță privată și câteva restaurante, în rest clienții lor sunt persoane fizice. „Clienții, cu părere de rău, nu sunt suficienți și cel mai grav nu sunt stabili. În acest mod nu putem să planificăm nici noi activitatea. Des se întâmplă să rămânem cu produse nerealizate”, spune Victor.

Cel mai dificil este să realizeze toate produsele și instabilitatea de pe piață. Sunt zile când se cumpără tot și alte zile când nimeni nu cumpără nimic.

Visul lui Victor Buzatu este să se dezvolte în continuare și să atingă acel punct maxim pentru a oferi cele mai calitative produse.