Tăieri ilicite de arbori, depistate în nordul țării

În mai multe raioane din nordul Republicii Moldova, inspectorii pentru protecția mediului au depistat tăieri ilicite de arbori. Potrivit angajaților, în urma unei sesizări telefonice, a fost depistat în fâșia forestieră din localitățile Iorjnița, Cosăuți la hotar cu primăria Șeptelici, defrișați în mod ilegal a 89 de arbori de cireș și arțar.

Prejudiciul cauzat mediului constituie aproximativ 9045 de lei. În cadrul acțiunilor întreprinse au fost identificate și persoanele care au comis defrișările.

Totodată, inspectorii de mediu au mai depistat tăierea ilicită a 22 de arbori de specia salcâm, de pe terenul public din localitatea Cosăuți, precum și cinci arbori de salcie în zona râului Nistru, din localitatea Vasilcău.

În privința persoanelor care au comis încălcările au fost încheiate procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea sancțiunii contravenționale în valoare de 2.500 de lei pentru fiecare caz, conform legislației. Prejudiciul cauzat mediului fiind în sumă de 1.290 de lei.

Ca urmare, polițiștii întreprind măsuri speciale de investigații în vederea identificării infractorilor implicați în tăierile ilicite, pentru ca ulterior să-i atragă la răspundere în conformitate cu legislația ce este în vigoare.

Defrișările ilegale se sancționează cu amendă de până la 5.000 mii de lei pentru persoane fizice, iar pentru cele juridice cu aproximativ 25.000 mii de lei.