Premier Energy publică lista deconectărilor planificate în caz de deficit de energie
navigare Tag
Deficit
Sectorul electroenergetic al Republicii Moldova se află în stare de urgență pentru 60 de zile, începând cu 16 decembrie. Decizia a fost luată ca urmare a incertitudinii privind furnizarea gazelor naturale în stânga Nistrului de la 1…
România, „campioana” UE la deficitul de încasare a taxelor. Avem de acoperit o gaură de aproape 40%
Conform celor mai recente cifre privind deficitul de încasare a TVA, statele membre UE au pierdut venituri din TVA în valoare de aproximativ 61 de miliarde de euro în 2021, o scădere de aproximativ 38 miliarde de euro faţă de datele…
Țările UE, dar și RM, se confruntă cu un deficit considerabil de cadre didactice
Potrivit studiilor internaționale, doar șapte procente dintre profesori au sub 30 de ani, iar aproape jumătate peste 50 de ani. Studiul precizează că salariul mic este motivul principal al deficitului, iar majorările sunt nesemnificative,…
Moldova se poate confrunta cu un deficit de carne de porc
Situația privind creșterea porcinelor, procesarea și importul cărnii de porc a fost discutată la minister, adunând la aceeași masă producătorii și procesatorii.
Potrivit datelor, producția internă de carne de porc a avut un trend…
Economia Moldovei are nevoie de un airbag, spun experții
În 2026, Guvernul Republicii Moldova îşi propune să reducă deficitul bugetar raportat la PIB până la 3,4%, ceea ce în termeni monetari nu va depăşi 14 miliarde de lei.
Reducerea deficitului bugetar se va produce din contul creşterii…
Deficit de peste 2300 de cadre didactice în Moldova
Un deficit de peste 2300 de cadre didactice este înregistrat la moment în Republica Moldova. Despre aceasta a declarat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală. Potrivit lui, lipsa resursei umane este cea mai mare provocare din…
Deficit de porumb în Europa – criza furajelor se va adânci
Prețurile porumbului sunt în creștere pe piața mondială și în Europa. Motivul: eșecul complet al unuia dintre cei mai mari exportatori – Ucraina. Pentru europeni, aceasta înseamnă că cele mai importante cereale furajere sunt rare și vor fi…
Hrișca va dispărea, deși autoritățile au promis că nu
Hrișca ar putea să dispară temporar de pe rafturile magazinelor. Anunțul a fost făcut de Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu la postul de televiziune tv8.md.
Sergiu Gaibu, Ministrul Economiei: „Hrișca este un produs crescut preponderent în…
Din panică, moldovenii își fac rezerve de iod
Moldovenii au golit în ultima săptămână farmaciile de iod, după ce Rusia a atacat Ucraina, iar multora le este frică de un eventual atac nuclear. Doctorul rus Eugen Komarovski a venit cu mai multe recomandări, care au sporit panica…
Războiul generează deficit de ulei de floarea soarelui în UE
Uniunea Europeană se confruntă cu un deficit de ulei de floarea soarelui, deoarece războiul blochează exporturile de la furnizorul cheie Ucraina, a avertizat Asociaţia europeană a industriei uleiurilor vegetale FEDIOL, scrie agerpres.ro.…