Sute de obiecte explozive, depistate în timpul lucrărilor agricole

347 de obiecte explozive şi aproape 14.000 de cartuşe de diferit calibru, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta este bilanțul celor 17 misiune de deminare întreprinse de geniștii Armatei Naționale pe parcursul lunii noiembrie.

Localitatea care a fost spălată de pericol a fost satul Răscăieți, raionul Ștefan-Vodă. Aici, în timpul lucrărilor agricole, localnicii au depistat mai multe muniții. Astfel, la fața locului s-a deplasat grupul de geniști ai Batalionului „Codru”, iar în urma cercetării terenului, au fost descoperite 304 obiecte explozive de diferit calibru și peste 3.900 de cartușe.

Tot în aceeași localitate, o altă echipă de deminare a identificat 10.000 de cartușe și 17 obiecte explozive, printre care proiectile de artilerie și mine antipersonal.

Toate munițiile au fost distruse în condiții de maximă securitate.

În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea acestora cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente. Iar în caz de depistare, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale.