Susțineți producătorul autohton la ”Consum Expo”

În piaţa centrală Vasile Alecsandri din Bălți a fost inaugurat expo-târgului universal de toamnă ”Consum Expo”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie, în parteneriat cu autoritățile locale.

Ediţia curentă are drept scop promovarea și susținerea producătorului autohton, extinderea pieţelor interne şi externe, stabilirea noilor contacte de afaceri, dar și consolidarea dialogului public – privat.

”Consum Expo” asigură accesul la diverse resurse pentru creşterea calităţii şi competetivităţii produselor autohtone, oferă agenţilor economici posibilitatea de a găsi noi parteneri şi de a se familiariza cu cele mai bune practici în dezvoltarea unui business de succes.

La eveniment participă producători din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Ungheni, Drochia, Comrat, Ceadîr-Lunga, raioanele Rîşcani, Făleşti, Glodeni, Basarabeasca, Briceni, Nisporeni, Călăraşi

Astfel, pe parcursul a 3 zile – până pe 15 octombrie inclusiv, aveți posibilitatea de a susține producătorul autohton, vizitând târgul ”Consum Expo”.